Duminică, 27 august 2023, întreaga comunitate a Muntenilor de Jos se va reuni pentru a marca un moment istoric deosebit – 401 de ani de la prima atestare documentară a comunei. Cetățenii și vizitatorii sunt așteptați să se alăture acestei sărbători pline de culoare, muzică și tradiții, într-o zi specială care promite să rămână în inima tuturor.
O plajă de artiști de excepție prezenți la Ziua Comunei Muntenii de Jos
Pentru a face acest eveniment și mai memorabil, organizatorii au pregătit un program artistic de excepție. Pe parcursul zilei, cei prezenți vor avea ocazia să se bucure de spectacole oferite de unii dintre cei mai iubiți artiști locali și naționali. Nume sonore precum Mario Fresh, Mihaela Gurău, Adriana Ochișanu, Cosmina Adam, Nadia Duluman, Ioana Stoleru, Delia Gandore și Andreea Geles vor urca pe scenă pentru a încânta publicul cu performanțele lor.
Comuna Muntenii de Jos se poate lăuda și cu talente locale excepționale, care vor fi, de asemenea, în centrul atenției. Artiști precum Eliza Bucur, Rebecca Bîrdănaș și Lorena Ioana Popa sunt pregătiți să vă arate de ce sunt mândrii că fac parte din această comunitate.
Și pentru că muzica și dansul merg mână în mână, nu puteau să lipsească trupele de dans. Ansamblul de dansuri populare „Zăstrea Muntenilor” va aduce pe scenă ritmuri și coregrafii tradiționale, reprezentative pentru zona Muntenii de Jos, în timp ce Trupa de dans modern și „Blue Flowers” promit să aducă un suflu proaspăt și energic, specific generațiilor noi.
Invitație la sărbătoare
Dincolo de spectacolele artistice, Ziua Comunei Muntenii de Jos este o ocazie de a celebra comunitatea, istoria și identitatea locală. Evenimentul invită toți locuitorii, dar și pe cei din împrejurimi și nu numai, să participe activ, să se bucure împreună și să redescopere frumusețile și tradițiile locului.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local al Comunei Muntenii de Jos și Centrul Cultural ”Podul Înalt” Muntenii de Jos.
Vă așteptăm cu drag duminică, 27 august 2023, să fim martorii unui eveniment ce îmbină trecutul cu prezentul, tradiția cu modernitatea și să celebrăm împreună Ziua Comunei Muntenii de Jos!
