Judoka Matei Alexandru -60 kg (foto dreapta) a cucerit bronzul după un concurs reușit, trecând în primele două meciuri de judoka NERSESYAN Yervand (Armenia) si BERNABEU RICO Jaume (Spania) și a câștigat în sferturi în fața olandezului JARING Emiel. A pierdut în semifinale confruntarea cu azerul ISMAYILOV Kanan, medaliatul cu argint al categoriei, iar în meciul pentru bronz, Alexandru, legitimat la CS Dinamo București, l-a învins pe SHULMAN Ariel din Israel, după ce a reușit să îl puncteze de două ori cu Wazari.
La categoria -73 kg, Adrian Șulcă s-a clasat pe locul cinci, dupa ce a pierdut meciul pentru bronz cu HEG Koen din Olanda. Adrian Șulcă este campion olimpic de tineret (2018) și campion mondial și european de juniori (2021).
Felicitări și mult succes în continuare!