INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Consiliul Județean Vaslui a oferit mărțișoare de 1 Martie

Consiliul Județean Vaslui a oferit mărțișoare de 1 martie

Primăvara începe cu un mărţişor, aşa cum spune și tradiţia. Mărţişoarele sunt simboluri ale speranţei, ale dragostei și ale renaşterii naturii odată cu venirea primăverii.

Firul roşu protejează de rele şi exprimă iubirea în credinţa populară. Albul, la rândul său, semnifică puritate şi energie.

Vasluiencele, fie la locurile de muncă, fie pe stradă, în drum către treburile zilnice, au primit mărțișoare de la președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, oferite prin reprezentanții instituției. Gestul a fost apreciat de doamne și domnișoare, care au mulțumit, la rândul lor.

Mărțișoarele au fost însoțite de urarea ”O primăvară frumoasă!”.

Semnificația Mărțișorului!

În vechime, pe data de 1 martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor – fete și băieți deopotrivă. Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Șnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aduca noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele și dă-mi albetele”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *