Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prezintă raportul acțiunilor întreprinse de către direcțiile de specialitate din cadrul ANAF și rezultatele pe care acestea le-au generat în perioada ianuarie-mai 2024.
S-au emis 8.240 notificări de conformare, pentru riscuri fiscale estimate de 3.075.102.504 lei, o creștere de aproximativ 202% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, când s-au transmis 2.724 notificări de conformare, pentru riscuri fiscale estimate de 238.140.012 lei.
S-au realizat 11.150 verificări documentare, pentru care au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 329.087.934 lei, o creștere de aproximativ 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, când s-au transmis 10.186, pentru care au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 313.615.481 lei.
„Aceste rezultate nu sunt întâmplătoare, ci sunt rodul unei strategii bine structurate de gestionare a riscului fiscal și de revizuire a proceselor interne. Angajamentul nostru este clar: prin intermediul digitalizării ne rafinăm activitatea pentru a ne asigura că sistemul fiscal românesc este echitabil și eficient, sprijinind dezvoltarea economică durabilă a țării”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
S-au realizat 9.393 inspecții fiscale, pentru care au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 1.290.851.213 lei, o creștere de aproximativ 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, când s-au realizat 8.608 inspecții, pentru care au fost stabilite sume suplimentare în valoare de 927.714.525 lei.
În ceea ce privește controalele antifraudă, pentru un număr similar de peste 11.000 controale, implicațiile fiscale au crescut de la 986.515.598 lei la 1.248.483.108 lei (creștere 26%), iar sancțiunile contravenționale (amenzi și confiscări) au crescut de la 65 milioane lei la 171 milioane lei (163%).