Într-o scrisoare adresată locuitorilor comunei Muntenii de Jos, primarul în exercițiu și-a exprimat emoțiile și determinarea în contextul depunerii candidaturii pentru un nou mandat. Aflat la finalul unui ciclu de patru ani plini de realizări, primarul promite o continuare a dezvoltărilor care au schimbat fața comunei.
„Când mi-am depus candidatura pentru prima dată, acum patru ani, am făcut-o cu speranța și determinarea de a schimba lucrurile în bine. Astăzi, pot spune cu mândrie că am reușit,” a declarat primarul. Acesta subliniază importanța finanțărilor obținute pentru noi investiții, din fonduri naționale și europene, care au contribuit la dezvoltarea fiecărui sat din comună.
Fără a se pierde în promisiuni neclare, primarul a detaliat proiectele deja finanțate, pregătite să aducă o dezvoltare majoră în toate domeniile de interes comunitar. „Drumul pe care l-am urmat va continua, privind spre cea mai puternică perioadă de dezvoltare din istoria comunei noastre,” a afirmat acesta.
Candidatura sa vine cu un angajament de sinceritate și devotament. Descriindu-se ca un „om simplu, muncitor și serios”, primarul a reiterat dorința de a rămâne alături de comunitate și de a lucra pentru binele public, împreună cu o echipă formată din consilieri locali dedicati și profesioniști din aparatul de lucru al Primarului.
Primarul a făcut un apel către toți locuitorii comunei să continue să fie parte activă în această dezvoltare. „Cel mai important partener în acest proces sunteți dumneavoastră, locuitorii comunei Muntenii de Jos. Împreună am construit o comunitate frumoasă și unită, și promit că lucrurile bune vor continua,” a concluzionat primarul.
Mesajul său se încheie cu mulțumiri adresate familiei, colegilor și tuturor locuitorilor care i-au oferit susținere și încredere pe parcursul mandatului său.
Cu un viitor promițător înainte, Muntenii de Jos pare să fie pe calea cea bună spre progres și unitate, sub conducerea unui lider angajat să promoveze egalitatea și să aducă succesul comunității.
Obiectivele îndeplinite pe parcursul primului mandat (2020 -2024) al primarului Lazăr Paul-Iulian
- modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public de tip LED (din stâlp în stâlp);
- extinderea rețelei de iluminat public în zona „Gară” Muntenii de Jos;
- asfaltarea și modernizarea a 12 km de drumuri comunale și sătești în toate satele din comuna Muntenii de Jos, cu fonduri de la bugetul de stat și local;
- extinderea a 4 km rețea de gaze naturale în Munteni Râpă;
- extinderea a 4 km rețea de gaze naturale în satul Secuia, cartierul „Lot Vișin”;
- devierea cursului de ape pluviale și construirea unui zid de susținere a malului, în satul Băcăoani, zona “Hățaș”;
- proiect cu finanțare europeană (TIC) de dotare a Școlii Gimnaziale „A. Porumboiu” Muntenii de Jos cu tehnică digitală în valoare de 300 000 mii lei (laptop-uri pentru toți profesorii, tablete pt. toți elevii, videoproiectoare și table interactive);
- construirea unui garaj modern cu suprafață utilă de 200 m² pentru toate utilajele primăriei: tractor, buldoexcavator, microbuz școlar, sărăriță, cositoare, remorcă, etc.;
- construirea unei fântâni în satul Mânjești – Dobârceni;
- construirea a trei stații de așteptare a mijloacelor de transport în comun, în zona „Gara” – Muntenii de Jos, Munteni Râpă și „Satu Nou” – Mânjești;
- Modernizarea stației de autobuz din satul Băcăoani;
- construirea, din fonduri europene, a unei Grădinițe cu Program Prelungit în satul Muntenii de Jos;
- împrejmuirea terenului de la grădiniță;
- betonarea aleii pietonale din zona Bisericii din satul Băcăoani;
- achiziționarea, cu fonduri europene, a unui sistem de sunet profesional pentru dotarea Centrului Cultural „Podul Înalt” Muntenii de Jos, în valoare de 173236 lei;
- împrejmuirea terenului de sport din satul Muntenii de Jos;
- extinderea a trei rețele electrice în satele Muntenii de Jos, zona „Broscărie”, Băcăoani, str. E. Farago, Secuia, str. T. Arghezi, și str. Narcisei, în valoare de 200 000 lei;
- atribuirea în folosință gratuită a 150 locuri pentru contruirea de locuințe personale, tinerilor din Comuna Muntenii de Jos, cu vârsta de până la 35 ani;
- participarea, cu statutul de partener și beneficiar, la reabilitarea Complexului Monumental “Podul Înalt”, din satul Băcăoani, prin implementarea Proiectului Transfrontalier „Pe urmele lui Ștefan cel Mare”;
- realizarea nomenclaturii stradale în Comuna Muntenii de Jos;
- realizarea alimentării cu apă a zonei “Satu Nou” – Mânjești;
- întreținerea și pietruirea de drumuri în comuna Muntenii de Jos;
- atribuirea unui lot de 1500 m2, Parohiei Muntenii de Jos II, pentru construirirea unei biserici în zona “Everest”;
- atribuirea unui lot de 5000 m2, Bisericii din satul Secuia, pentru construirea unei case praznicale și extinderea cimitirului existent;
Proiecte în derulare
- aprobarea Proiectului de extindere a rețelei de apă/canal în satul Secuia și extinderea rețelei de apă în zona „Gara” – Muntenii de Jos;
- semnarea Contractului de finanțare privind construirea unei piste de biciclete în satul Muntenii de Jos;
- aprobarea Proiectului de finanțare privind montarea unui sistem de supraveghere video în toată comuna;
- aprobarea Proiectului privind dotarea cu mijloace verzi de transport în comun. La acest proiect suntem parteneri cu U.A.T. Vaslui și U.A.T. Zăpodeni;
- aprobarea Proiectului privind amplasarea unei stații de reâncărcare electrică în zona centrală a satului Muntenii de Jos.
- construirea unei stații de tratare pentru alimentarea cu apă din zona “Satu Nou”;
- actualizarea Planului Urbanistic General al Comunei Muntenii de Jos;
- extinderea rețelei electrice în localitatea Muntenii de Jos, str. Pomilor;
- extinderea rețelei electrice în localitatea Secuia, zona „Livadă”;
- dotarea cu mobilier și materiale didactice a unităților de învățământ din Comuna Muntenii de Jos;
- dotarea cu tehnică digitală și mobilier a Bibliotecii Comunale “Eugenia Moldoveanu” din Muntenii de Jos.
Proiecte pentru următorul mandat
- modernizarea căilor de acces în zonele „Broscărie”, „Porumboiu” și „Everest”, satul Muntenii de Jos;
- forarea unui puț sau extinderea rețelei de apă, în zona “Dobârceni”, sat Mânjești;
- finanțarea proiectelor educaționale și culturale durabile, facilitarea accesului la educație, cultură și sport, atât prin programe de formare, cât și prin cursuri care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor din comunitatea noastră;
- amenajarea de zone verzi, cu spații de joacă, cu bănci inteligente, cu conexiune la internet și USB pentru încărcarea telefoanelor;
- acordarea de facilități investitorilor care doresc să deschidă afaceri în comuna noastră, în vederea creării de noi locuri de muncă;