AUR a anunțat luni că a început să strângă semnături pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Ce implică procedura de suspendare a șefului statului și ce prevede Constituția? În România există două precedente de declanșare a acestei proceduri, de fiecare dată fiind vorba despre Traian Băsescu. El a fost suspendat de două ori din funcție de către Parlament, la distanță de cinci ani, însă au fost invalidate ambele referendumuri pentru demiterea sa.
- „Azi, 1 noiembrie, anunțăm inițierea procedurilor pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis.
- Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor. Ne-au promis mai mulți parlamentari de la mai multe partide că vor semna. (…)
- Invităm toate formațiunile politice să mi se alăture. Ne-au semnat deja și parlamentari de la PNL”, a anunțat luni liderul AUR, George Simion.
Cum poate fi suspendat președintele României. Ce spune Constituția
Posibilitatea demiterii președintelui țării este prevăzută de către Constituție. Președintele poate suspendat din funcție prin votul Parlamentului și demis prin referendum
Procedura este prevăzută de articolul 95 din Constituție:
- (1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
- (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
- (3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
Tot Constituția prevede, la articolul 98, și cine preia interimatul în cazul în care președintele țării este suspendat:
- Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
Cum se organizează și cum se validează referendumul de demitere a președintelui României
Referendumul național poate fi organizat în trei situații, conform legii:
- a) revizuirea Constituției;
- b) demiterea Președintelui României;
- c) probleme de interes național.
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României este obligatoriu şi se stabileşte prin hotărâre a Parlamentului, în condiţiile prevăzute la art. 95 din Constituţie.
Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA” sau „NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”.
- Au dreptul de a participa la referendum toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.
- Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
- Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.
- Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate.
Traian Băsescu, suspendat de două ori, dar niciodată demis
În România există două precedente de declanșare a procedurii de suspendare, de fiecare dată fiind vorba despre Traian Băsescu. El a fost suspendat de două ori din funcție de către Parlament, la distanță de cinci ani, însă au fost invalidate ambele referendumuri pentru demiterea sa.
Astfel, în februarie 2007 PSD a sesizat Curtea Constituţională privind iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Parlamentul a aprobat înfiinţarea unei comisii de anchetă privind suspendarea preşedintelui. Dan Voiculescu, președintele acelei comisii, a anunțat că raportul elaborat de comisie a stabilit că președintele Băsescu „a încălcat Constituția și este implicat în fapte de natură penală”. Curtea Constituțională a constatat că propunerea de suspendare din funcție a președintelui „se referă la acte și fapte de încălcare a Constituției, săvârșite în exercițiul mandatului care, prin conținutul și consecințele lor, nu pot fi calificate drept încălcări grave, de natură să determine suspendarea din funcție a Președintelui României” și a dat aviz negativ la propunerea de suspendare. Decizia Curții Constituționale era doar consultativă pentru Parlament, astfel că acesta a votat cererea de suspendare pe motiv de neconstituționalitate.
Referendumul a fost organizat în 19 mai 2007: ”Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?”. 74% dintre voturile exprimate au fost împotriva demiterii șefului statului, la o prezență de vot de 44,45% față de 50%, cât prevedea atunci legea. Cu toate acestea, referendumul a fost validat de către CCR.
A doua oară, procedura de suspendare din funcție a avut loc în iulie 2012, când Parlamentul a votat pentru suspendarea din funcție a șefului statului. Demersul de suspendare a fost făut de USL.
Referendumul pentru demitere a avut loc în 29 iulie 2012: „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?”.
De data aceasta, rezultatul referendumului a fost în favoarea demiterii lui Traian Băsescu. S-au prezentat la urne 46,24% dintre cetățenii cu drept de vot. 87,52% (7.403.836) au votat DA, iar 11,15% au votat NU.
Referendumul a fost însă invalidat de Curtea Constituțională pe motiv că nu a întrunit cvorumul necesar de prezență la vot.
Cele două referendumuri de demitere a lui Traian Băsescuau fost organizate în baza legii care prevedea o prezență la urne de cel puțin 50% din numărul persoanelor cu drept de vot.
Legea referendumului a fost modificată apoi, iar noile prevederi au intrat în vigoare de la finalul anului 2014. Astfel, referendumul este validat dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, față de 50% plus 1, cât era prevăzut înainte.
sursa: HotNews.ro