Italia i-ar putea obliga până la urmă pe toţi italienii cu vârste eligibile să se vaccineze împotriva Covid-19 şi intenţionează să înceapă în această lună să administreze rapeluri persoanelor vulnerabile, a declarat joi premierul Mario Draghi, transmite Reuters.
Guvernul a impus deja ca lucrătorii medicali să fie vaccinaţi dacă doresc să fie plătiţi, dar Draghi a spus că toată lumea ar putea fi obligată să se vaccineze atunci când autorităţile sanitare din UE vor aproba în totalitate vaccinurile.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat condiţionat patru vaccinuri. Aprobarea ar putea fi actualizată la aşa-numita autorizaţie standard de introducere pe piaţă după verificări ulterioare, moment în care vaccinurile ar putea deveni obligatorii pentru toţi, a spus Draghi.
O astfel de măsurp ar provoca probabil o opoziţie acerbă într-o ţară care în ultimul deceniu a avut loc o creştere a scepticismului cu privire la tot felul de vaccinuri şi în care experţii în sănătate care au promovat vaccinările s-au confruntat cu abuzuri verbale şi ameninţări din partea oponenţilor.
Draghi a denunţat aceste atacuri, spunând într-o conferinţă de presă că ”o astfel de violenţă este deosebit de odioasă şi laşă atunci când este îndreptată împotriva celor care se află în prima linie a luptei împotriva pandemiei”.
Premierul a declarat reporterilor că este încrezător că 80% din totalul italienilor în vârstă de cel puţin 12 ani vor fi vaccinaţi complet până la sfârşitul lunii, faţă de 70,5% în prezent. El a adăugat că guvernul său intenţionează să extindă şi mai mult utilizarea aşa-numitelor documente de sănătate Green Pass, care sunt necesare în prezent pentru călătoriile pe distanţe lungi, accesul la multe activităţi de agrement şi, de asemenea, obligatorii pentru lucrătorii din sectorul educaţiei.
Oficialii au declarat săptămâna trecută că se gândesc să extindă oblgativitatea pentru oricine lucrează într-o funcţie publică sau într-un supermarket.
Sistemul a declanşat proteste ale unor italieni care spun că li se încalcă libertăţile.
Un număr de 129.352 de oameni au murit de coronavirus în Italia de când pandemia s-a declanşat anul trecut, al doilea cel mai mare număr de morţi din Europa după Marea Britanie.
Noile cazuri s-au menţinut relativ constante în august, dar medicii se tem că varianta Delta, mai contagioasă, ar putea provoca o nouă creştere a infecţiilor în următoarele săptămâni.
sursa: news.ro