INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Liga Aleşilor Locali ai PNL susține hotărât Programul Naţional de Investiţii (PNI) „Anghel Saligny”

Liga Aleşilor Locali ai PNL susține hotărât Programul Naţional de Investiţii (PNI) "Anghel Saligny"

Într-un mesaj postat pe pagina de FaceBook a PNL Vaslui, Gheorghe Flutur, președintele Ligii Aleșilor Locali PNL vorbește despre susținerea echipei pe care o reprezintă pentru Programul Naţional de Investiţii (PNI) „Anghel Saligny”:

Liga Aleşilor Locali ai PNL susține hotărât Programul Naţional de Investiţii (PNI) „Anghel Saligny” și demersurile premierului Florin Cîțu ca demersuri pragmatice care țin cont de realități. Doar 43% din localități au rețele de canalizare, doar 69% au apă potabilă și doar 31% sunt racordate la rețelele de gaz. Pe de altă parte, mai mult de 20.000 km de drumuri județene și peste 27.000 km de drumuri comunale sunt încă nemodernizate. Acest program este destinat exact acestor drumuri și trebuie să intre în vigoare urgent. Faptul că premierul Florin Cîțu a hotărât să aloce parte din creșterea economică lucrărilor de investiții este de apreciat cu atât mai mult cu cât o mare parte din populația României așteaptă îmbunătățirea calității vieții, iar PNI răspunde exact acestor așteptări. PNI ține seama de proiectele (multe la număr) depuse de UAT-uri atât la Compania Națională de Investitii cât și la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, dar care astăzi așteaptă pentru că nu au finanțare. Să nu uităm că UAT-urile au cheltuit sume mari de bani pentru întocmirea documentațiilor.

Gheorghe FLUTUR – Președintele Ligii Aleşilor Locali PNL

Gheorghe Flutur mai adaugă, în aceeași postare de pe pagina de FaceBook a PNL Vaslui:

Mai apreciez și modificarea normelor pentru o mai mare transparentizare a cheltuirii banului public, cât și pentru stabilirea mai clară a criteriilor de alocare a fondurilor, prioritizarea investițiilor și simplificarea procedurilor. PNI este complementar proiectelor europene de finanțare și acoperă zone neeligibile în altă parte. Tocmai de aceea, noi, aleșii locali PNL, și suntem convinși că toți aleșii locali din România, sprijină și așteaptă acest Program care are și menirea de a reduce decalajele între diferite regiuni, între orașe, între comune și chiar între cartiere sau sate. De aceea, noi cerem imperativ aprobarea acestui Program care să creeze cadrul legal înainte de rectificarea bugetară, pentru a deveni funcțional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *