Un nou proiect de investiții în infrastructura educațională din municipiul Bârlad a intrat în etapa de execuție, după semnarea contractului de achiziție publică pentru lucrările de creștere a eficienței energetice și gestionare inteligentă a energiei la Școala Gimnazială „George Tutoveanu”.
Proiectul are o valoare totală de 11.768.033,72 lei, cu TVA, și este finanțat prin Programul Regional Nord-Est.
Lucrările vor fi executate de compania SC Amenajări Ivcons, desemnată câștigătoare în urma procedurii de licitație. Durata de execuție este de 12 luni de la data începerii lucrărilor.
Potrivit informațiilor prezentate de primarul Dumitru Boroș, proiectul urmărește reducerea consumurilor energetice, creșterea confortului în clădire și implementarea unui sistem modern și eficient de gestionare a energiei.
Reprezentanții administrației locale au subliniat că modernizarea infrastructurii educaționale reprezintă o prioritate și un pas important pentru aducerea unităților de învățământ la standarde moderne, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.
„Pentru mine, investițiile în educație rămân printre cele mai importante investiții pe care le putem face. Fiecare școală modernizată înseamnă condiții mai bune pentru elevi, sprijin pentru cadrele didactice și mai multă încredere în viitorul Bârladului”, a fost mesajul primarului transmis cu ocazia semnării contractului.
Prin această investiție, administrația locală își propune să continue procesul de modernizare a infrastructurii școlare și să creeze condiții mai bune pentru desfășurarea actului educațional în municipiul Bârlad.



