Alerta Cod portocaliu intră în vigoare joi, ora 16.00 şi expiră vineri la ora 21.00.
Meteorologii anunţă ploi abundente în judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ, Botoşani, precum şi în zona de munte a judeţelor Caraş Severin, Hunedoara, Alba şi Bacău.
Vor fi perioade cu ploi abundente şi în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 40 – 50 şi pe arii restrânse 60 – 70 litri pe metru pătrat.
Alerta Cod galben începe joi la ora 12.00 şi durează până sâmbătă, ora 10.00.
În zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, în Oltenia şi local în Muntenia, Transilvania şi nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial.
Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse 40 litri pe metru pătrat.
Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul ţării, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale mai scurte.
La altitudini de peste 2.000 de metri ploile vor determina topirea şi cedarea apei din troienele de 70 – 90 de cm încă existente pe crestele Carpaţilor Meridionali.
sursa: mediafax