marți, mai 13, 2025
AcasăNaționalNereguli grave constatate în urma controalelor Gărzii Forestiere Suceava privind trasabilitatea materialelor...

Nereguli grave constatate în urma controalelor Gărzii Forestiere Suceava privind trasabilitatea materialelor lemnoase

Data:

Articole naționale

Controalele din perioada martie-mai a acestui an au evidențiat că în cazul a unui număr de 37 avize de însoțirea a materialelor lemnoase, în baza cărora s-a tranzacționat un volum total de 1187 mc, materialele lemnoase nu au circulat fizic. După efectuarea verificărilor, echipa de control a aplicat patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 66.000 lei, iar întreaga cantitate de material lemnos, în valoare de 213.800 lei, a fost confiscată valoric. Totodată, în cazul unui operator economic destinatar al materialelor lemnoase, în urma comparării stocurilor faptice identificate în depozit cu stocurilor scriptice corectate, a rezultat o cantitate totală de 1420 mc materiale lemnoase fără proveniență legală.

În acest caz au fost implicați nu mai puțin de 14 operatori economici furnizori, iar avizele de însoțire au fost emise din șapte județe, respectiv Suceava, Iași, Botoșani, Bacău, Neamț, Harghita și Mureș.

Beneficiarul volumului de 1171 mc de material lemnos, ”transportat” în baza celor 37 de avize de însoțire, este un operator economic cu sediul social și punct de lucru în orașul Gura Humorului. Informațiile înregistrate în aplicația SUMAL 2.0 referitoare la traseul înregistrat de către dispozitivul mobil care a însoțit transporturile, fotografiile încărcate de către transportator la momentul demarării transportului, corelate cu imaginile generate de camerele video fixe existente pe traseu, dar și datele înregistrate de dispozitivul tahograf aferente mijloacelor de transport implicate în aceste activități, demonstrează că că materialele lemnoase respective nu au ajuns fizic în depozitul societății din Gura Humorului.

Fotografiile încărcate în aplicația SUMAL 2.0 aferente acestor avize, au fost efectuate prin fotografierea ecranului unui alt dispozitiv și nu a încărcăturii efective. În plus, pentru „transporturi” efectuate în luna ianuarie 2022, în plin sezon de iarnă, fotografiile încărcate în aplicația SUMAL 2.0 surprind arbori în plină vegetație, în sezonul de vară.

De asemenea, materialul lemnos ”fotografiat” nu corespunde cu cel înscris în avizul de însoțire: în unele cazuri, fotografiile atașate avizului de însoțire surprind material lemnos de esență rășinoase, iar în avizul de însoțire este consemnat material lemnos din specia fag.

Totodată, au fost constatate cazuri în care fotografii identice au fost atașate la avize de însoțire care au ca emitenți operatori economici diferiți, locații de încărcare a materialelor lemnoase diferite, sortimente de materiale lemnoase diferite.

În alte situații au fost constatate transporturi de materiale lemnoase fără ca receptorul GPS al dispozitivului mobil pe care au fost generate avizele de însoțire să fie pornit pe toată perioada transportului până la destinație:

Acțiunea de control a fost efectuată de Garda Forestieră Suceava, în colaborare cu lucrătorii specializați pe linia combaterii delictelor silvice din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – B.I.C.M.A. – Inspectoratul Județean de Poliție Suceava. La instrumentarea cazului a fost solicitat sprijinul specialiștilor din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – Serviciul SUMAL, al specialiștilor din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.T. nr. 3 Suceava și a Unităților Administrativ Teritoriale din raza de activitate a entităților verificate.

spot_img
spot_img

Ultimele articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.