INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Președintele Klaus Iohannis salută decizia SUA de a-și spori prezența militară în România

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis salută decizia Statelor Unite de a-și spori prezența militară în România, pe fondul tensiunilor recente dintre Rusia și țările occidentale pe tema conflictului din Ucraina, se arată într-un comunicat emis de administrația prezidențială, miercuri.

„Președintele României, Klaus Iohannis, salută anunțul de astăzi al Statelor Unite ale Americii referitor la desfășurarea, în România, a unui Batalion de tip Stryker cu 1.000 de militari americani care va fi prezent în țara noastră începând cu această lună. Acest anunț concretizează decizia făcută publică deja de Președintele Statelor Unite, Joseph R. Biden, în luna ianuarie 2022.

Această contribuție semnificativă reprezintă o demonstrație fără echivoc a solidarității Statelor Unite, ca aliat și principalul partener strategic al României, în contextul eforturilor de consolidare a descurajării și apărării pe Flancului Estic al NATO, inclusiv în România, ca răspuns la actualele evoluții îngrijorătoare de securitate din Vecinătatea Estică. Președintele României subliniază că decizia are o semnificație deosebită pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său, din care securitatea regiunii Mării Negre face parte integrantă.

Desfășurarea în România a efectivelor Statelor Unite ale Americii în cursul acestei luni demonstrează totodată angajamentul ferm al SUA în favoarea aprofundării parteneriatului transatlantic. Această decizie vine inclusiv ca urmare a demersurilor constante și poziționării active și consecvente ale țării noastre, inclusiv la cel mai înalt nivel, în cadrul Alianței Nord-Atlantice, precum și în relația directă cu Statele Unite, în sensul consolidării, în mod unitar și coerent, a întregului Flanc Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră.

Decizia SUA dovedește soliditatea Parteneriatului Strategic pe care România îl are cu Statele Unite și este în consonanță cu hotărârea NATO, în ansamblu, de a întreprinde toate acțiunile necesare menite să sporească apărarea statelor aliate și să crească securitatea la Marea Neagră.

Președintele Klaus Iohannis își exprimă, de asemenea, speranța că această decizie va avea și un rol important de descurajare a oricăror evoluții negative de securitate în regiune, în actualul context securitar, că va fi urmată și de alte demersuri în același sens în context aliat, precum și că dialogul diplomatic va continua și că vor fi identificate soluții viabile pentru situația actuală de securitate”, a transmis administrația prezidențială. 

Statele Unite au anunțat că trimit 1.000 de soldați în România

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a anunțat, miercuri, oficial, decizia Statelor Unite de a trimite trupe suplimentare în Europa. Este vorba de 2.000 de soldați americani care vor ajunge în Germania și Polonia. De asemenea, din Germania vor fi dislocați aproximativ 1.000 de soldați americani în România.

„Vom muta alte forțe, aproximativ 2.000 de forțe din SUA în Europa în zilele următoare. Acestea vor ajunge în Polonia și Germania. Lucrăm foarte îndeaproape cu aliații polonezi și germani. Acestea nu sunt mutări permanente, noi răspundem situației actuale. Cele 8.000 de trupe din SUA nu sunt mobilizate, acestea rămân în alertă și vom face adjustări în funcție de cum evoluează situația”, a declarat Kirby.

Președintele Joe Biden a anunțat pe 29 ianuarie că va trimite un număr de militari americani în Europa de Est „în curând”, ca urmare a situației tot mai tensionate din Ucraina. Acesta a exclus posibilitatea desfășurării de trupe în Ucraina, care nu face parte din Alianța Nord-Atlantică. 

sursa: Digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *