Astăzi, 18 februarie 2026, a avut loc conferința de deschidere a proiectului ROMD00131 – PRO GOV, intitulat „Gestionarea eficientă a procesului migrațional în context transfrontalier”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova.
Inițiativa urmărește consolidarea cooperării dintre instituțiile de aplicare a legii din Republica Moldova și România, dezvoltarea unor mecanisme comune de intervenție și creșterea nivelului de siguranță în zona de frontieră.
Proiectul este implementat de Inspectoratul General de Carabinieri, în calitate de lider de proiect, având ca partener Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui.
Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, în perioada de implementare vor fi organizate sesiuni de instruire și exerciții comune între structurile implicate, urmând totodată să fie achiziționate echipamente moderne destinate intervențiilor operative. Măsurile au ca obiectiv o gestionare mai eficientă a fluxurilor migratorii și sporirea gradului de siguranță pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.
Durata proiectului este de 18 luni, iar bugetul total se ridică la 554.556,26 euro, din care 90% reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri europene.



