În ultima săptămână, România a înregistrat cifre record de infectări de la începutul pandemiei, peste 10.000 în fiecare zi, și peste 1200 de decese. Astăzi, 4 octombrie, județul Iași a atins rata de incidență de 5,93 de cazuri la mia de locuitori, cifră aproape dublă față de rata înregistrată acum 7 zile. Curtea Spitalului de Boli Infecțioase este plină de ambulanțe, iar medicii sunt nevoiți să aleagă pe cine să salveze, cum se întâmpla în Italia, anul trecut.
După incendiul de la Constanța, medicii au ordin să reducă oxigenarea pacienților la 10l/h pentru ca instalația electrică să nu cedeze. Această presiune este insuficientă, așa că asistentele au mărit presiunea la 20l/h, pe riscul lor. Medicii descriu situația în termeni de: „iadul pe pământ”.
Azi (ieri), am adresat o scrisoare deschisă primarului Mihai Chirica, prefectului Marian Grigoraș și IPS Teofan, prin care am solicitat anularea Sărbătorilor Iașului, sau cel puțin a evenimentelor care presupun adunări mari de oameni, cel mai important fiind pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva.
Înțelegem importanța spirituală a acestei sărbători religioase și capitalul de popularitate pe care îl aduce orașului nostru, însă considerăm că organizarea unui pelerinaj cu zeci de mii de pelerini și deplasări masive de oameni din localități și zone cu rate de incidență foarte mari ar putea genera o (nouă) explozie de cazuri, în condițiile în care sistemul sanitar se află în pragul colapsului.
Față de anul trecut, când s-a limitat accesul pelerinilor la cei cu domiciliul în Iași, situația pandemică nu era nici pe departe pe atât de gravă cum este acum. Cu toate acestea, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat acum câteva zile că nici nu vrea să audă de vreo restricție.
Facem apel la fiecare decident, în calitate de lider comunitar, politic și spiritual, să își asume o asemenea decizie grea, nepopulară, dar benefică și necesară într-o situație cu adevărat dramatică. Virusul nu alege, însă medicii din unitățile de terapie intensivă sunt deja nevoiți să aleagă pe cine să salveze.
sursa: Reset