AcasăJustițieStatul român poate fi tras la răspundere pentru vaccinurile anti-COVID. Decizie istorică...

Statul român poate fi tras la răspundere pentru vaccinurile anti-COVID. Decizie istorică a Înaltei Curți

Data:

Articole naționale

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat o decizie fără precedent: românii care susțin că au suferit efecte adverse în urma vaccinării anti-COVID pot cere despăgubiri și de la statul român, nu doar de la producătorii de vaccinuri.

Prin Decizia nr. 525 din 18 martie 2025, instanța supremă a respins recursurile formulate de Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor, confirmând că autoritățile pot fi chemate în instanță pentru eventuale greșeli, omisiuni sau neglijențe din campania de vaccinare.

Cazul a pornit din județul Sălaj, unde o femeie a reclamat că a suferit o tromboză după administrarea vaccinului și a cerut daune de 100.000 de euro. Tribunalul a respins inițial cererea, dar Curtea de Apel Cluj a decis rejudecarea cauzei, iar ÎCCJ a confirmat definitiv că procesul poate continua și împotriva statului.

Decizia deschide calea pentru alte procese similare, în care persoanele afectate pot solicita despăgubiri atât producătorilor, cât și statului român. Totuși, judecătorii subliniază că despăgubirile nu se acordă automat, fiecare caz va trebui analizat individual, pe baza probelor privind legătura dintre vaccin și prejudiciu.

Este pentru prima dată când Înalta Curte stabilește explicit că statul poate fi tras la răspundere civilă pentru modul în care a gestionat campania națională de vaccinare anti-COVID.

spot_img
spot_img

Ultimele articole