Primăria Municipiului Bârlad, în calitate de Beneficiar, a finalizat implementarea Proiectului „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public din Bârlad”.
Obiectivul vizează creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public din municipiul Bârlad, având ca scop principal reducerea emisiilor de dioxid de carbon generate de acesta, prin înlocuirea unui număr de 2.590 de corpuri de iluminat existente, cu alte corpuri, mult mai eficiente energetic, echipate cu surse cu LED.
Proiectul a fost finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Norvegia, prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, în cadrul „Programului pentru Energie în România”, Domeniu de interes: Eficiență energetică.
Valoarea totală a grantului aprobat a fost de 1.260.000 euro, acoperind 85% din costurile totale estimate ale proiectului în valoare de 1.482.355 euro. Contribuția proprie a municipiului Bârlad la acest proiect a fost de 222.355 euro, reprezentând 15% din valoarea contractului.
Proiectul a fost implementat în perioada noiembrie 2020 – decembrie 2022.