INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Vasluiul vrea să devină Capitala Tineretului în 2024

Vasluiul vrea să devină Capitala Tineretului în 2024

Astăzi, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, s-a întâlnit cu un grup de tineri, care doresc ca Vasluiul să devină Capitala Tineretului din România în 2024.

Grupul de inițiativă și-a propus să implice și autoritățile județene în vederea câștigării primei etape a procesului de jurizare a candidaturilor, pentru a se număra printre orașele finaliste.

Tinerii vasluieni au lansat campania #întinerEȘTI, cu participarea directă a tinerilor în dezvoltarea urbană, prin implementarea unor proiecte de interes pentru tineri, care să încurajeze dezvoltarea de idei noi și inovatoare referitoare la dezvoltarea orașului.

”I-am ascultat cu mare atenție pe acești tineri, care sunt entuziaști și încrezători în șansele lor. Mă bucură acest lucru și i-am asigurat de sprijinul Consiliului Județean, astfel încât această candidatură să nu rămână doar la acest stadiu, iar Vasluiul să devină Capitala Tineretului. Important e că au motivație și coerență în ceea ce înseamnă viziune și obiectivele care trebuie atinse”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *