INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Zelenski îi acuză pe ruşi: Au început un război la scară largă şi se comportă ca şi cum noi suntem de vină

„Au început un război la scară largă şi se comportă ca şi cum noi suntem de vină”, a declarat preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelensky. El s-a adresat duminică naţiunii sale, numindu-i pe ucraineni „cei mai curajoşi oameni ai celei mai bune ţări din lume”, potrivit CNN.

„Ne apropiem de sfârşitul unei săptămâni”, a spus Zelensky în discursul său, pe care l-a ţinut în mod regulat în timpul atacului Rusiei asupra ţării.

”Lupta noastră pentru libertate, pentru stat. Încă o săptămână în care Ucraina a rămas în viaţă, în ciuda tuturor eforturilor Rusiei de a ne distruge. Ne luptăm. Ne apărăm. Respingem atacurile”, a spus liderul ucrainea. 

Zelensky a arătat că naţiunea face tot ce poate pentru a câştiga războiul şi a acuzat conducerea rusă că „minte” în eforturile de a de dezvinovăţi.

„Când laşitatea creşte, totul se transformă în catastrofă”, a continuat el. „Când oamenii nu au curajul să-şi recunoască greşelile şi să-şi ceară scuze, să se conformeze realităţii şi să vadă că se transformă în monştri”.

Preşedintele ucrainean a spus că Rusia a pierdut contactul cu realitatea, acţionând ca agresori, dar acuzând Ucraina pentru acţiunile comise de trupele ruse, inclusiv crimele de la Bucha, lovitura cu rachete asupra gara din Kramatorsk şi „fiecare oraş distrus şi sat ars”. „

El a adăugat că Rusia, temându-se de înfrângere, va lansa mai multe acţiuni în estul Ucrainei.

„Dar suntem pregătiţi”, a spus preşedintele, promiţând Ucrainei că se va asigura că are suficiente arme şi va cere sancţiuni mai puternice împotriva Rusiei, astfel încât să se facă dreptate. 

sursa: news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *