Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, luni seară, că România este o ţară sigură, lucru care trebuie arătat tuturor investitorilor. Premierul a precizat că majoritatea fondurilor din pachetul de măsuri nu merge în ajutoare sociale, ci pentru a sprijini economia, pentru a păstra locurile de muncă.
“Sunt două chestiuni, pe de o parte, discutăm de măsurile pe care le luăm pentru a sprijini mediul de afaceri, pentru a sprijini investiţiile. România este o ţară sigură şi avem nevoie ca prin măsurile acestea pe care le-am luat să arătăm tuturor investitorilor şi români şi din străinătate că pot să investească. Marea majoritate a fondurile nu se duc în ajutoarele sociale, marea majoritate a banilor se duc pentru a sprijini economia României, pentru a păstra locurile de muncă, pentru a stimula investiţiile. Astea sunt măsurile cele mai importante şi mai consistente din cadrul programului de măsuri. Avem nevoie să asigurăm această solidaritate socială şi trebuie să îi sprijinim pe oamenii care sunt vulnerabili şi sunt efectiv afectaţi de tot ceea ce înseamnă această creştere a preţurilor”, a declarat, luni, Nicolae Ciucă.
El a precizat că acest pachet de măsuri reprezintă un cadru de rezistenţă care poate fi oricând adaptat.
“Dacă aceste pachet de măsuri, vă rog să îl vedeţi ca pe un cadru de rezistenţă care poate să fie oricând adaptat, modificat astfel încât să putem să intervenim pe dinamica acestor temeri care sunt într-adevăr întemeiate. Vedem cum creşte inflaţia în alte ţări din Europa, vedem care sunt problemele generate în economie de întreruperea fluxurilor de aprovizionare, vedem care sunt problemele generate de imposibilitatea de a continua exportul cel puţin de cereale şi alimente din Ucraina, toate chestiile astea vor avea efect. Important este să fim pregătiţi pentru toate aceste chestiuni”, a transmis premierul.
El a mai afirmat că în Portul Constanţa au fost îndepărtate o parte din vagoanele care staţionau pe calea ferată.
“Portul Constanţa a devenit un port deosebit de important în acest moment. Am luat măsuri la nivel guvernamental, la nivelul ministerului Transporturilor, acolo erau vagoane care staţionau de 30 de ani. Parte din ele, mai mult de o treime au fost scoase de pe liniile care blocau efectiv tot ceea ce însemna posibilitatea de a asigura traficul de mărfuri pe calea ferată. Pe calea rutieră se desfăşoară în capacitate de 100%”, a mai precizat Nicolae Ciucă.
sursa: news.ro