Un incendiu a izbucnit în această dimineață la o locuință din localitatea Berezeni, județul Vaslui, mobilizând pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Murgeni.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui, la locul intervenției a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă și spumă, încadrată cu patru subofițeri. În sprijin au acționat și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Berezeni, cu autospeciala din dotare.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul unei anexe a locuinței. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la restul casei. În urma incendiului, au fost distruse o încăpere cu bunurile din interior și acoperișul acesteia, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Cercetările preliminare indică drept cauză probabilă a izbucnirii incendiului un scurtcircuit electric.
Reprezentanții ISU Vaslui reamintesc cetățenilor importanța verificării periodice a instalațiilor electrice, a utilizării materialelor omologate și a evitării improvizațiilor, pentru a preveni producerea unor evenimente similare.



