Duminică, 13 noiembrie, mii de bârlădeni au avut ocazia de a participa la unul dintre cele mai importante evenimente ecleziastice care au avut loc la Bârlad în ultimii ani: sfințirea Bisericii cu hramurile ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și ”Sfântul Grigorie Palama”, a cărei piatră de temelie a fost pusă încă din anul 2000 de fostul PS Ioachim Mareș, fostul Episcop al Hușilor, trecut la cele veșnice.
Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi.
După procesiunea religioasă, primarul Municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a primit din partea PS Ignatie Crucea Episcopală ”Grigorie Leu”. Este cea mai înaltă distincție oferită mirenilor de către Episcopia Hușilor, fiind instituită după întronirea Părintelui Ignatie drept Episcop al Hușilor.
”În semn de prețuire și recunoaștere a lucrului bineplăcut lui Dumnezeu, săvârșit spre binele Bisericii, a culturii creștine, a spiritualității românești și a credinței ortodoxe”, a arătat PS Ignatie în motivarea gestului său.
”Această cinstire le-o întorc bârlădenilor, cei care au contribuit la ctitorirea bisericii ce s-a sfințit duminică. Zidirea unui lăcaș în care putem să-I mulțumim lui Dumnezeu, în care să ne rugăm și în care să ne reculegem nu poate fi decât motiv de bucurie. Biserica și școala sunt constantele din viața unui om, cele de care nu ne putem lipsi indiferent de vremuri și pentru care, necontenit, trebuie să facem eforturi spre a le menține și a le spori.
Îi mulțumesc, în numele bârlădenilor, PS Ignatie, pentru dragostea transmisă de atâtea ori si prin atâtea feluri, oamenilor de aici. Îi mulțumesc, de asemenea, pentru momentele înălțătoare de care am avut cu toții parte la acest eveniment istoric, asupra căruia Preasfintitul și-a pus puternic amprenta”, transmis primarul Dumitru Boroș.