INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Veteran de război aniversat la împlinirea a 100 de ani

Veteran de război aniversat la împlinirea a 100 de ani

Astăzi a fost un prilej de cinstire a veteranului din cel de-al doilea război mondial, plutonier adjutant (rtr) Toader Ioan Dulgheru, din municipiul Bârlad, care a împlinit vârsta de 100 de ani.

Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, a ținut să-l celebreze pe unul dintre puținii veterani rămași în viață, conferindu-i o plachetă de excelență, un coș cu flori, o icoană și un tort aniversar, fiind felicitat pentru întreaga carieră și pentru sacrificiul făcut în slujba țării pe frontul din vest în timpul celei mai mari conflagrații mondiale.

„Domnul Toader Ioan Dulgheru reprezintă o adevărată istorie vie, având o memorie extraordinară. Am fost impresionat cu câtă acuratețe poate să povestească tot ce a trăit în timpul celui de-al doilea război mondial A luptat pe frontul din Vest până în ultima zi de război. E un om, care la venerabila vârstă de 100 de ani, are o apreciere foarte realistă cu privire la contextul actual din țară. Ne-am dori să-l avem încă multă vreme alături de noi”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

La rândul său, Toader Ioan Dulgheru i-a mulțumit președintelui consiliului județean, pentru surpriza făcută și pentru atenția oferită, povestind celor prezenți o parte din istoria sa de viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *