Mă întorceam acasă, noaptea târziu, cu soția mea, mergând prin ploaie, fără umbrelă, uzi până la piele și încercat de sentimente contradictorii! Tocmai se încheiase un spectacol în care evoluaseră și „copiii mei”, dansatorii din „Zăstrea Muntenilor” și mă frământau niște întrebări: să mă bucur că trecusem cu bine de un spectacol greu, să fiu nemulțumit că lucrurile nu au mers așa cum am vrut eu?
Chinuit de aceste întrebări, mergeam, fără să ne grăbim, mână-n mână, eu, cu gândul la un duș și o bere. Ploaia ne răcorea, fiind o binecuvântare pentru noi, după zilele de arșiță pe care le îndurasem.
Când am intrat în casa scării, în fața ușii, pe covoraș, o broscuță. Nevasta mea, speriată de „monstrul cu șapte capete”, s-a înghesuit în mine, întrebându-mă panicată:
− Acum, cum intrăm în casă?
− Pe ușă, ca de obicei! i-am răspuns eu, amuzat de situație.
− Păi, ia-o de acolo!
− Lasă, dragă, nu mai fi așa de speriată, că, din câte știu, broasca nu atacă omul!
S-a uitat la mine, supărată, fiindcă-mi ardea de glume într-o situație atât de periculoasă. M-am aplecat după broscuță, în timp ce soția mea mă amenința:
− Dacă o atingi, nu mai pui mâna pe mine în viața ta!
− Stai, dragă, calmează-te! i-am răspuns, ridicând covorașul cu tot cu broscuță.
Înainte de a scoate musafirul nepoftit afară din scară, un gând șugubăț mi-a trecut prin minte:
− Nu vrei să-i dai un pupic? Poate se transfomă în Făt-Frumos, călare pe un cal alb, ca în poveste!
− Nu, mulțumesc, îmi ajunge măgarul cu care m-am măritat!
Scârbit că replica ei spulberase toată vraja, i-am aruncat un zâmbet amar, deschizând ușa și poftind-o, teatral, să intre în casă. Ajunși în „vastele noastre apartamente”, cum îmi place să-mi alint domiciliul conjugal, m-am dus direct la frigider, să-mi iau o bere, timp în care soția mea a intrat grăbită în baie.
Așteptând să-mi vină rândul la binefăcătorul duș, forfoteam Facebook-ul, care era invadat de poze de la „Hora din străbuni”. Nu mică mi-a fost mirarea că rămăsesem singurul vasluian care nu făcuse poze cu „Nea Mărin”.
Când a ieșit Doamna mea de la baie, deja eram la a treia bere și pe jumătate adormit! Mi-am arătat nemulțumirea, exclamând:
− Dragă, au sunat cei de la Aquavas și mi-au spus că, dacă nu încetăm cu dușul, riscăm să secăm barajul de la Pușcași!
Remarca mea nu i-a trezit nicio reacție, semn că era peste măsură de obosită. Am intrat sub duș, am răsuflat ușurat, lăsând apa să mă relaxeze și să-mi spele toate gândurile negre ce m-au frământat o zi întreagă.
Când am ieșit din baie, prin ușa întredeschisă a dormitorului, am văzut-o dormind, cu telecomanda-n mână, performanță de care numai eu mă credeam capabil. Lumina televizorului cădea pe fața ei, aruncând o lumină stranie, nefirească. Așa cum dormea, liniștită, părea o zână! Atunci am avut o revelație! Dacă în fața ușii, pe covoraș, era, de fapt, o broscuță, nu un broscoi și s-a transformat în zână, nu în Făt-Frumos?
Am rămas sprijinit de peretele holului, uitându-mă la ea și meditând la urâțenia sufletească a bărbatului, care, de cele mai multe ori, visează la cai verzi pe pereți, la zâne din povești, uitând să aprecieze ce au lângă ei: ființa care le suportă toanele, care-i doftoricește atunci când au febră 38 de grade și zbiară că-și dau duhul sau care cu o singură mână așezată pe frunte le vindecă sufletele; ființa care stă ore întregi în bucătărie, gătind, mirosind a tocăniță, a borș, a sarmale și a ce-i mai poftește suflețelul iubitului soț!
Atunci nu mergem să le mângâiem, să le spunem cât de mult înseamnă pentru noi, ne purtăm, într-un cuvânt, așa cum ne-am comporta cu broscuța pe care nu ne dă ghes inima s-o sărutăm.
Și dacă, după toate acestea, mai găsește timp să meargă la coafor, să se aranjeze, să se transforme din broscuță, în zâna la care visează „Făt-Frumosul”, îmbuibat de bere și de mici, care moțăie în fotoliu, în fața televizorului, acesta, de cele mai multe ori, nici nu observă metamorfoza!
M-am strecurat în pat, încet, să n-o trezesc, am așezat cu grijă pilota în jurul ei, să nu-i fie frig, am sărutat-o ușor pe umăr, șoptind: „Mulțumesc pentru toate, broscuța și zâna mea, deopotrivă!”
